Literaturism Calatorii printre carti

Iata o calatorie care nu prea mi-a fost pe plac. Dupa cum va spune si titlul, n-am reusit sa termin. De fapt, nici macar n-am fost pe-aproape; am citit putin peste 70 de pagini. Norwegian Wood este prima carte de-a lui Murakami pe care o citesc. Probabil, pentru destul timp, va fi si ultima (doar daca nu cumva imi spuneti voi ca are altele muult mai bune).

Iar asta, sa nu termin o carte, mi se intimpla in foarte putine cazuri. De altfel nici macar nu mai tin minte care a fost ultima la care am renuntat. Asa rea sa fie asta? Poate ca nu, dar pentru ca nu mai am loc in biblioteca de atitea carti necitite, simteam ca-mi pierd timpul cu ea.

Ar fi nedrept sa o critic prea mult pentru ca n-am putut s-o duc pina la sfirsit. Pe scurt, am sa spun ca Murakami mi se pare necizelat stilistic si plictisitor. Desi incearca sa dea vocii naratorului un ton destul de plastic, se eschiveaza in jurul descrierilor, iar atunci cind nu le evita, isi arata limitele in a le scrie. Ceea ce nu conteneste sa scrie, in schimb, sunt platitudinile care trec prin mintea personajului sau.

Cind spui “Memory is a funny thing. When I was in that scene I hardly paid it any attention. I never stopped to think of it as something that would make a lasting impression, certainly never imagined that 18 years later I would recall it in such detail” orice cititor citusi de putin interesat de imagini va casca ochii la ceea ce vine mai apoi. E ca si cum ai spune “Atentie, urmeaza scena aia”

Dar in paragraful imediat urmator, in loc sa profite de atentia pe care tocmai a generat-o , Murakami nu reuseste sa scrie decit “Now, though, the meadow scene is the first thing that comes back to me. The smell of the grass, the faint chill of the wind, the line of the hills, the barking of a dog: these are the first things, and they come to mind with absolute clarity […]” . Dar pe hirtie nu mai vin.

Am luat-o ca pe un semn rau, dar nu ca pe ceva iremediabil. A mai trebuit sa mai citesc doar o pagina pentru a da de bomboana asta: “Which is why I’m writing this book. To Think. To understand. It just happens to be the way I’m made. I have to write things down to feel I fully comprehend them.”

Nu stiu altii cum sunt, dar cind ma ocup cu literaturismul, nu vreau sa vad niciodata asa ceva. Fraza asta mi se pare un fel de “Philistinism. The Fragrance”. E un soi de esenta a sforaiturilor bombastice cu care m-a tot plictisit cartea asta.

Desi de-abia m-am incalzit, ma opresc aici. Am vorbit doar despre primele 4 pagini. In rest, am avut surprinzator de multa rabdare si nu mi-a fost rasplatita cu nimic. Dupa ceva timp am zis ca mai bine citesc altceva. Am si terminat “altceva”, a fost foarte faina. In postul urmator o sa va vorbesc despre ea si poate fac o comparatie de-un paragraf cu Murakami.