Lord of The Flies
Ca un student constiincios ce n-am fost niciodata, am sa incep postarile pe blog cu citeva restante. Cartile urmatoare le-am citit in ultimele saptamini, timp in care imi venise deja ideea acestui blog. Am ramas insa putin in urma pentru ca un blog nu se face chiar clipind din palme. Anyways, o sa recuperez eu repejor.
Prima carte este Lord of The Flies a lui William Golding. Si aici, o micuta conventie: pe viitor voi folosi titlul din limba in care am citit cartea. Si in general, nu prea am de gind sa spun ce editie am citit, la ce editura a aparut si altele asemanatoare. Google is your friend sau, si mai bine, mergeti intr-o librarie sau biblioteca si intrebati de ea. Si acum ma intorc la carte
Ea pleaca de la o premisa pe care, sunt sigur, multi si-au dorit-o realitate cind erau mici. Pentru ca avionul cu care zburau se prabuseste, un grup de copii se trezesc singuri pe o insula pustie: “No grown-ups!”. Ceea ce nu inteleg ei imediat e ca o astfel de izolare te pune in fata unor probleme cu care nu ai vrea sa te confrunti.
Inceputul bun fiind pentru mine asigurat, mergem mai departe. Povestea e cumva despre degradarea oamenilor, despre cum copii astia renunta treptat sa mai asculte de chemarile ratiunii si umanitatii. Asa ca se pierd in propria lor salbaticie. Iar in privinta asta cam fiecare punct ochit de Golding e si un punct lovit. Descrierea “jocurilor” acelor copii care incep sa vineze sunt chiar infioratoare uneori. Nici Ralph nu e iertat , insa lupta lui se poarta mai degraba cu uitarea decit cu vreun “inner beast” care l-ar macina.
Cartea e scrisa intr-un fel inselator, parind sa puna in lumina anumite parti ale subiectului doar ca ele sa se evapore mai tirziu: de exemplu “the beast” care-i sperie atit de mult pe copii se dovedeste a nu fi atit de importanta pe cit as fi crezut.
In treacat, o sa spun si eu un singur lucru care mi-a displacut la cartea asta, dar e unul destul de mare. Genul asta de constructie cu indivizi din ce in ce mai salbatici este destul de previzibila. Iar citeva piste false aruncate pe ici si pe dincolo nu pot schimba asta. Pe unele le-as fi vrut explorate mai mult (Simon!), sau poate as fi vrut si altele, nu stiu ce naiba as fi vrut. Cert e ca in final, desi a reusit sa-mi induca indoieli pe alocuri, s-a intimplat aproape tot ce banuiam.
Dar asta nu-i totusi un capat de tara. Nu tin neaparat sa fiu surprins si plimbat ca printr-un roller coaster in timpul lecturii. Dar ce vreau de la o carte e sa vina cu ceva al ei, ceva care sa-mi ramina in minte mult timp dupa ce-o citesc. Din pacate aici nu prea am gasit asa ceva.
Ce am gasit, in schimb, e o tehnica dupa mine aproape impecabila cu o atentie rafinata spre detalii senzoriale si mai ales un control excelent al ritmului. Chiar daca n-as lua-o cu mine pe o insula pustie :) Lord of The Flies e placuta, antrenanta, numai buna pentru o dupa-amiaza sau un weekend cu prea multi nori pe cer.
